Preşedintele Germaniei avertizează că „vremurile grele” şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt abia la început

Preşedintele Germaniei avertizează că „vremurile grele” şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt abia la început
Sursa: Wikipedia
Publicat: 28/03/2022, 03:00

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a reiterat duminică deplina solidaritate a ţării sale faţă de Ucraina, dar în acelaşi timp şi-a avertizat conaţionalii că „vremurile grele” şi consecinţele economice ale invaziei ruse în Ucraina „sunt abia la început”.

„Vor veni zile grele. Şi trebuie să fim dispuşi să le înfruntăm dacă nu dorim ca solidaritatea să rămână doar vorbe”, a spus Steinmeier într-un discurs premergător unui concert de sprijin pentru Ucraina desfăşurat la palatul prezidenţial Bellevue. „Şi purul adevăr este că ce este mai greu încă nu a venit”, a adăugat preşedintele german, potrivit Agerpres.

Ţara sa, care importă din Rusia mai mult de 50% din necesarul de gaze naturale, a început sub guvernarea cancelarului social-democrat Olaf Scholz să ia măsuri de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia.

Totuşi, ministrul german al economiei, ecologistul Robert Habeck, a avertizat că acest proces va fi îndelungat şi Germania nu-şi poate permite un embargou asupra importurilor energetice din Rusia, cerut de unii oficiali americani şi europeni, dar în primul rând de Ucraina pentru a înăspri sancţiunile împotriva Moscovei.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Pe de altă parte, Preşedintele american Joe Biden a atras atenţia joi că vor exista unele crize de alimente în urma invaziei ruse în Ucraina şi sancţiunilor impuse Rusiei şi a discutat acest subiect cu liderii europeni cu care s-a întâlnit la Bruxelles. „Preţul sancţiunilor nu afectează doar Rusia. Afectează multe alte state, inclusiv ţările europene şi de asemenea ţara noastră (SUA)”, a declarat Biden după un summit extraordinar al NATO, amintind că Ucraina şi Rusia sunt „grânarii” Europei şi au o pondere importantă pe piaţa mondială, cele două ţări însumând circa 30% din exporturile mondiale de grâu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării